Împreună visăm la o viață mai bună!

Mia’s Children este sprijinită prin resurse private de oameni care au înțeles nevoile noastre și au ales să ne sprijine și să ne transforme visul în realitate.

Persoane private, prieteni contribuie mai ales cu bunuri şi muncă voluntară. Ei vin la sediul Mia’s Children pentru a petrece timp cu copiii, a se juca cu ei, a-i ajuta la teme.

Unele campanii de strângere de fonduri s-au desfăşurat prin donații obținute pe baza operelor de artă ale copiilor, participarea lor la expoziții, târguri de artă și creație cu diverse lucruri realizate în cadrul programelor Asociației.

90% din donațiile primite sunt folosite pentru derularea proiectelor, restul reprezentând costuri administrative.

Contribuţiile preţioase ale colaboratorilor și donatorilor nu pot acoperi însă multe cheltuieli, precum îngrijirile medicale, taxele legale, transportul copiilor, costuri legate de asigurarea permanentă a utilităților, care ţin de aplicarea calitativă a programelor Asociației.

De aceea ca să putem exista avem nevoie de ajutor și suport constant.

Prieteni şi donatori îi ajută să îşi transforme visele în realitate

BANCA TRANSILVANIA (suc. Militari), BUCUREȘTI

COD SWIFT BTRLRO22 BB1

Cont LEI

RO67 BTRL RONC RT0P 6378 9503

Cont USD

RO49 BTRL USDC RT0P 6378 9501

Cont EUR

RO09 BTRL EURC RT0P 6378 9501