Doneaza 20% din impozitul pe profit al firmei
O dată cu actualizarea Noului Cod Fiscal în anul 2015 prin Legea nr. 227/2015, acesta prevede că orice companie poate direcţiona 20% din impozitul pe profit către un ONG care susţine o cauză socială. Însă, chiar şi în acest moment, puţini manageri ştiu că au această libertate de alegere, care nu îi costă absolut nimic.
Cum doneaza persoanele fizice autorizate (pfa):
Modalitatea de direcţionare este foarte simplă: compania îşi calculează suma aferentă celor 20% din impozitul pe profit, apoi încheie un contract de sponsorizare cu ONG‐ ul susţinut, cheltuielile fiind deductibile
EXTRAS DIN CODUL FISCAL, TITLUL 2, CAP. II, ART. 25, ALIN. 4, LIT. I)
(…) contribuabilii care efectuează sponsorizări şi/sau acte de mecenat, potrivit prevederilor Legii nr. 32/1994 privind sponsorizarea, cu modificările ulterioare, (…) scad din impozitul pe profit datorat sumele aferente în limita minimă precizată mai jos:
- 5% (la mie) la cifra de afaceri;
- 20% (la sută) din impozitul pe profit datorat.
Sponsorizările se pot face în bani sau bunuri
Sponsorizarea presupune încheierea unui contract în două exemplare între sponsor și beneficiar, cu ștampilă și semnătură respectiv număr de înregistrare. Pentru ca acest contract să aibă valoare juridică trebuie să existe dovada oferirii/primirii sponsorizării.
Aceasta înseamnă:
- chitanță sau ordin de plată în cazul sponsorizărilor în bani.
- proces verbal de predare primire sau factură pe zero în cazul bunurilor.
Sponsorul va efectua următoarele înregistrări contabile:
- 6582 – “Donaţii şi subvenţii acordate” = …%
- 5121 – Bancă (dacă se face prin virament)
- 5311 – Casă (dacă se face plata numerar)
- 6582 – “Donaţii şi subvenţii acordate” = 3XX (dacă sponsorizarea se face în produse)
Care sunt avantajele?
La nivel micro, compania care alege să direcţioneze 20% din impozitul pe profit către un ONG care susţine o cauză socială beneficiază de următoarele avantaje:
- libertatea de a alege destinaţia unei sume care, în alte condiţii, ar ajunge oricum la stat;
- contribuţia la o cauză nobilă printr‐o procedură 100% transparentă, fără niciun fel de cheltuială.
La nivel macro, contribuţia fiecărei companii la acest program ar determina un progres semnificativ în soluţionarea şi prevenirea problemelor sociale.
Evidenţa contabilă a sponsorizărilor:
Sponsorizarea în bani sau în bunuri se va consemna în evidența contabilă a sponsorului și a beneficiarului sponsorizării, dacă prin lege aceștia au obligația organizării și conducerii contabilității proprii, pe baza documentelor care atestă efectuarea plății sau predarea respectiv primirea bunurilor.
În cazul bunurilor acestea se evaluează astfel:
- la prețul de vânzare al sponsorului, fără TVA, în cazul în care bunurile sunt produse de sponsor;
- la prețul de cumpărare de pe piață, fără TVA, în cazul în care sponsorul doar comercializează acele bunuri, fapt dovedit pe baza facturii fiscale de achiziționare;
- la valoarea în vamă a bunurilor primite ca sponsorizare din străinătate.