Alege să redirecționezi 3,5% din impozitul pe venit aferent anului 2020 către Mia’s Children și ajută să crească într-un mediu sănătos și să viseze la un viitor mai bun

Mia’s Children desfăşoară campania de redirecţionare a 3,5% din impozitul pe venit (corespunzător anului fiscal 2020) pentru colectarea de fonduri necesare celor 40 de copii din centrul Mia’s Children.

Respinși de familie și comunitate datorită unor contexte de viață dureroase sau datorită unor concepții discriminatorii, acești copii au nevoie de educație și de un mediu protector care să le ofere un viitor sigur.

Cei 40 de beneficiari direcți ai programului sunt copii și tineri începând de la 1 an și până la terminarea unei forme de învățământ care să le permită obținerea unei diplome recunoscute în UE. Sunt copii și tineri aflați în situații de risc social și uman, copii de romi discriminați prin natura statutului social de societate, la care se adaugă familiile lor defavorizate.

Fiecare copil și tânăr inclus în program beneficiază de drepturi egale, stabilite că urmare a anchetei sociale și a identificării nevoilor sale reale cu ajutorul unui asistent social autorizat și, acolo unde este nevoie, cu ajutorul unui avocat.

Copiii care sunt incluși în centrul social Mia’s Children, Str. Drumul Bacriului nr. 44C, sat Roșu, com. Chiajna, beneficiază de toate programele Asociației.

ÎN NUMELE TUTUROR COPIILOR DE LA MIA’S CHILDREN CE VOR BENEFICIA DE ACEST AJUTOR CARE LE VA DA PUTEREA SĂ SPERE LA UN VIITOR SIGUR, VĂ MULȚUMIM!

CUM REDIRECŢIONEZI 3.5% DIN IMPOZITUL PE VENIT? ÎN DOI PAŞI UŞORI!

Pasul 1

Dacă în 2021 ai avut venituri numai din salarii DESCARCĂ FORMULARUL 230 tiparește-l la imprimantă în două exemplare și completează-l.

Nota 1: Acest formular nu poate fi vizualizat în browser. Instituția ANAF a implementat din anul 2020 semnatura digitală în formularele de acest tip.
Formularul trebuie descărcat și completat pentru a putea fi semnat digital și transmis către ANAF.

Nota 2: Asociația Mia’s Children este un ONG acreditat de Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială și prin OUG 25/2018 este îndreptățit să aibă acces la 3,5% din impozitul pe venit direcționat de persoanele fizice.

Pasul 2

Trimite un exemplar din formular la Administraţia Financiară de care aparţii până la 25 mai 2022: formularul se poate depune direct sau se trimite prin poştă cu scrisoare recomandată (confirmare de primire). Păstrează celălalt exemplar.

Precizări:

1. Această sumă nu reprezintă o sponsorizare sau donaţie privată şi nu te costă nimic. În cazul în care nu redirecţionezi aceşti 3.5%, banii rămân statului.

2. Adresele Administraţiilor respective se pot verifica pe site-ul ANAF.

3. Dacă doreşti să ajuti aceşti copii şi mai mult, ai puterea să o faci! Poţi să strângi formulare de la colegii de serviciu, prieteni, familie etc. şi să ne anunţi. Voluntarii noștri vor veni la sediul tău și vor prelua formularele, iar ulterior, le vom trimite noi către administraţiile financiare aferente. Ne poţi contacta la numărul de telefon 0726772282 sau ne poți scrie pe adresa de mail mia.scarlat@gmail.com.

4. Sumele individuale nu sunt mari, însă cumulate pot însemna foarte mult pentru creșterea și susţinerea acestor copii ce au nevoie de ajutor.

5. Data limită pentru depunerea formularelor este 25 mai 2021.

Completând formularul de redirecţionare a 3.5% din impozitul pe venit către Mia’s Children, fiecare din noi poate fi unul dintre acei oameni care ajută la susținerea prezentului și salvarea viitorului acestor copii.