Îngrijiri Medicale

Un rol deosebit în creșterea și educarea copiilor îl ocupă educația medicală. În acest sens, asociația oferă anual posibilitatea efectuării analizelor medicale, colaborează cu Clinica Elsan Medical Center, cabinet stomatologic Luxury Smile, cabinet ortodontic Dr. Stefan Pantelimon, sala fitness Absolut Gym și alte servicii în funcție de nevoile fiecăruia.

De asemenea, se realizează campanii de imunizare, de creșterea rezistenței organismului prin factori naturali, precum și prin realizarea unor cursuri de mentorat privind educația igienică, sexuală, de prevenție.

Zilnic, copiilor li se oferă meniuri adecvate dezvoltării lor astfel încât să aibă un aport de calorii necesar, să se evite obezitatea, înțelegând conceptul de alimentație rațională.

Consilierea pe teme medicale și sănătate cuprinde și necesitatea folosirii materialelor de igienă individuală și colectivă, asigurarea îmbrăcăminții adecvate anotimpurilor, precum și adoptarea unui regim de viață echilibrat.

Din nefericire, mulţi copii de la Mia’s Children vin din familii lipsite de consens şi instabile.

Îngrijire emoţională şi mentală

De la abuzuri fizice și emoționale, până la forme de exploatare, deseori aceşti copii s-au luptat pentru a supravieţui în condiții improprii. Mulți dintre acești copii nu au o “casă “.

Rănile emoţionale şi fizice rămase sunt obstacole importante în dezvoltarea și transformarea lor în oameni fericiţi şi sănătoşi.

Mia’s Children oferă consiliere şi mentorat personal. Oricând este posibil Mia’s Children colaborează şi cu părinţii.

Pentru redresarea emoțională a copiilor și pentru stimularea lor din punct de vedere psihologic, cu sprijinul unor profesioniști desfășurăm:

  • Sand Box Expressive
  • Art-Therapy
  • Cantus Mundy
  • Smyle
  • Dansuri – Expresia gândului și armonie a mișcării
  • Cercul isteților ce descoperă lumea prin experiențe
  • Păstrători de artă populară
  • Ecologia, îndatorire și respect față de noi înșine și față de planetă
  • Gânduri de lumină. Educarea creativității și imaginației, a limbajului plastic prin desen, pictură, colaj, cusături
  • Lumea cu tâlc, poveste cu tâlc și haz
  • Bucătarii pricepuți
  • Casa noastră cea curată
  • Descoperim frumusețea limbii române
  • Matematica ne place
  • Prietenul meu calculatorul
  • Mă pregătesc pentru viitor, limbile străine prietenele noastre
  • Repere geografice și astronomice
  • Iubim natura și animalele
  • Cercul iubitorilor de cunoaștere
  • Prietenii cărții. Limba fagure de miere.
  • La drum cu Dumnezeu în viață
  • Sportul sănătate curată
  • Circulație rutieră, cum să ne apărăm viața
  • Cântec joc și voie bună. Jocuri distractive
  • Fotografia, artă și pasiune
  • Micul actor
  • Prietenii șahului
  • Grow Stronger

În cadrul Asociației funcționează:

Școala părinților

Program prin intermediul căruia se încearcă schimbarea mentalității părinților privind abordarea relațiilor de comunicare și educare cu copiii. De asemenea, părinții sunt îndemnați să dobândească cunoștințe legate de managementul vieții de familie.

Academia profesorilor

Este un proiect desfășurat în cadrul Asociației în scopul îmbunătățirii strategiilor didactice, de abordare, stimulare a educatorilor și cadrelor didactice în munca educativă cu copiii.

Sprijin și pledoarie pentru copiii romi

Romii din România sunt deseori trataţi discriminatoriu. Oportunităţile lor de muncă şi educaţie sunt limitate.

Mia’s Children lucrează cu educatori şi grupuri comunitare pentru a se asigura că aceşti copii şi familiile acestora, în unele cazuri primesc educaţie egală şi resursele necesare pentru a rupe ciclul sărăciei, pentru a da copiilor romi drepturile lor firești în conformitate cu Carta Drepturilor Copilului.

Copiii învaţă că Dumnezeu îi iubeşte la fel pe toţi şi învaţă să se respecte unul pe celălalt. Acesta este un element foarte important iar Mia’s Children crede că fără el nu ar fi putut vedea transformările deja prezente în sufletul fiecărui copil.